Fetiţa şi cântecul mării

fetita_si_cantecul_marii

"Irina, scoica si marea" - Ilustratie de Andrei Chirea

Era odată o fetiţă, Irina se numea, care avea cam 6 – 7 anisori. Cine o privea, nu putea să nu se îndragostească de ea. Părul de culoarea nisipului şi ochii albaştrii şi adânci ca marea, te făceau să întorci capul după ea în dorinţa de a o mai vedea o dată.

Irinei îi plăcea să colinde pe malul mării, aduna scoici şi pietricele oferite de mare celor ce o iubeau.

De câte ori fetiţa păşea cu paşii mici pe nisipul cald, grijile copilei erau parcă duse undeva departe – departe… pentru că uneori chiar avea de ce să se îngrijoreze.

Mama sa plecase la Dumnezeu de aproape 4 ani, iar de ea şi de frăţiorul ei avea grijă acum tatal ei… Irinei îi plăcea să-l ajute la tot felul de treburi, şi asta din dorinţa sufletului ei de a sta cât mai mult cu tatăl ei.

Numai că-n această seară. fetiţa stătea pe malul mării şi plângea. Se ascunsese departe de privirile oamenilor şi numai ea, marea, putea să o vadă cum plânge.

“Oare ce este cu ea”, se întrebă primul val de mare care-i atinsese vârfurile degetelor. Şi-ar fi dorit să o cuprindă cu totul în braţele sale ca să o aline… “nu plange”,  spunea valul în timp ce se retrăgea, “nu plân-ge”.

Fetiţa privi cu ochi goi retragerea sa.

“Ce păcat, ce păcat”, rosti în sinea sa valul şi duse departe, departe, în inima mării gândurile fetiţei … “ce păcat… ce păcat”.

Curios, un al doilea val scaldă degetuţele fetiţei, încercând cu gingăşie să o stropească cât mai tare…Dar un primi nici el răspuns… Aceiaşi ochi goi îi priveau retragerea…

“Ce este cu tine, strigau valurile mării de departe… şi se zbăteau fără un răspuns din partea fetiţei.. cum să o ajuti când nu ştii ce este cu ea… cum?

Câţiva peştisori, mai curajosi, riscând aproape, au venit către ea…”de ce plângi, regină  a sufletului nostru, ce este, te doare ceva?”

Fetiţa puse mâna în dreptul inimii fără să răspundă.

Şi, val după val venea şi pleca, fără să afle ce se întampla cu fetiţa.

Atunci, unui val mai bătrân îi veni o idee. Să arunce în braţele acesteia o scoică pentru că el ştia că fetiţei îi plac foarte mult…

Şi valul se retrase spre larg ca să prinda putere, chemă la el o scoică tare înţeleaptă şi, luând-o pe coama sa, zbură cu toate dorurile sale spre fetiţă… aruncând în poala acesteia scoica.

Fetiţa o simţi rece şi umedă şi parcă pentru prima dată în seara aceea deveni prezentă la ceea ce se întâmpla în preajama ei.

Ochii scoicii  sorbeau fiecare mişcare a fetiţei…şi, deodată, o lacrimă fierbinte o atinse…

“Copila nisipului, pentru că aşa o dezmierda scoica de cate ori o zărea pe micuţă pe plajă, dacă nu-mi spui ce-i cu tine să ştii că plec şi nu mă mai întorc la tine”…

Prea părea  hotărată vocea aşa că fetiţa răspunse:

“Tata e bolnav… n-am bani de doctor, de mâncare” …mărturisi dintr-o răsuflare micuţa.

“Aşa deci… cum am bănuit şi noi… dar aveam nevoie de o confirmare ….Uite, strigă scoica… eu am venit aici cu misiune…  nu mă poţi lăsa aşa, să-mi periclitez viaţa şi tu să nu mă ajuti… nu-i aşa că mă ajuţi”, aproape că ţipă scoica.

“Da… sigur”, încuviinţă  fară să gândească fetiţa.

“Uite cum facem, spuse ceva mai calm scoica şi se deschise fără greutate în două… uite, pune aici între braţele mele toate greutăţile tale, toate neputinţele şi grijile care nu te lasă să dormi”…spuse acum rugător scoica.

Fetiţa o ridică cu duioşie în dreptul ochilor, şi lăsă să picure o lacrimă mare…

“O perlă umană… gândi scoica… dar ce tare mă arde”…Şi-n perla umană erau toate grijile şi  fricile micuţei.

Scoica o stânse cu drag la inima sa…”ce fierbinte este, ce pura…” Îşi dorea să plece cât mai departe cu ea în larg şi să lase acolo toate grijile şi fricile fetiţei… “aşa va scăpa de ele”… îşi spuse…apoi îşi dădu seama ca nu este aşa… că durerea fetiţei va rămâne în sufletul său chiar dacă lacrimile ei sunt duse undeva departe…departe…foarte departe.

Scoica strânse mai tare perla umana… să nu se risipească, suspină ea uşor… simţea că poartă în însăşi fiinţa ei grijile şi suferinţele fetiţei, şi iubirea acesteia pt tatăl ei şi lume… Avu o mica tresarire, ceva din ea îi şoptea că dacă ar sfărâma perluţa umana, suferinţa fetiţei va trece… să nu o risipesc răspunse ea, ar fi mult prea uşor, ea ştia din propria-i experinţa că a face bine este de multe ori un lucru greu .. tare greu.

“Of, ce grea e lumea oamenilor, să plângi că nu ai bani… ce-nseamna bani, un lucru de nimic”… gândi scoica, ea care nu suferise niciodată din cauza lor…

Deodată scoica se auzi strigată. E mesagerului marelui înţelept… recunoscu sunetul scoica.

Privi din nou fetita ce plângea. Îşi dorea să-i poată uşura suferinţa… “Câte perle umane risipite”… aşa gândea ea, scoica, care ştia prea bine valoare enormă a fiecariei perle din adâncurile mării…  Şi Marea nu cerea nimic pentru ceea ce dăruia…

Scoica se aruncă pe primul val care venise să o ia. Plecă departe în larg…şi, acolo,  înţelepţii mării au studiat cu puterea sufletului lor perla umană. Au simţit nevoile fetiţei şi au decis:

“A fost o hotărâre destul de greu de luat”, a spus unul dintre înţelepţi. “Cineva a propus să-i dăruim fetiţei o perlă reala. Acolo, în lumea fetiţei perlele se vând foarte scump… apoi am gândit că oamenii o pot păcăli la bani sau chiar i-o pot fura…Aşa că împreună cu regele mării am hotarat să-i facem fetiţei un dar pe care nimeni de pe pământ să nu i-l poată lua… un dar pe care încă nimeni din toată lumea asta mare încă nu l-a primit…şi nimeni nici măcar nu a visat că el ar putea exista”… si, cu voce solemna, decretă:

“ ÎI dăruim fetiţei Irina cântecul marii, rosti puternic înţeleptul, darul de a cânta ca marea. În felul acesta ea se va putea întreţine de-a pururi şi va bucura multe inimi curate… la fel de curate ca a ei”. Apoi cu toiagul lovii puternic adancul marii.  Imediat, toate vietăţile din mare au fost prezente. Bătrânul înţelept a rostit cu putere decizia lor şi a rugat pe fiecare vietate să dăruiasca fetiţei cateva din sunetele lor.

Apoi un val uriaş a plecat spre ţărm. Era încărcat cu toate darurile mării. A lovit din plin pieptul fetiţei… înghesuind acolo, în inima ei, toate acele daruri atât de minunate,  Sunetele mării.

Fetiţa s-a dat un pas înapoi… ceea ce trăia depăsea orice închipuire.

Alergă 3 – 4 pasi pe mal şi, deodată, începu să cânte… puterea din sufletul ei se cerea dăruită… Şi fetiţa a cântat cu toată forta iubirii ei, către mare. În cântecul ei se auzeau pescăruşii şi delfinii şi valurile mării…şi multe alte suntete minunate… Şi cîntecul ei se ducea departe în larg ca un semn de recunostinţă. Din adâncuri, bătrânii înţelepţi zâmbeau fericiţi… au luat o decizie bună.

Tocmai atunci pe lângă ţărm a trecut un vas de croazieră. Oamenii de pe vas au auzit cântecul, au găsit-o pe fetiţă şi au rugat-o să le cânte. Irina cânta din nou cu toata forţa iubirii mării. Cine o asculta, nu se mai sătura…

Anii au trecut… Irina merge acum în toată lumea ducând prin vocea sa cântecul mării. Oameni din multe colţuri ale lumii, care nu au văzut niciodată marea, o ascultă cu mare plăcere.

Si uite aşa Irina, tatăl şi frăţiorul trăiesc fericiţi împreună.

De câte ori poate, Irina vine la malul mării şi cânta împreună cu marea… Si cântecul este dus departe în lume… departe şi-n adâncuri…şi-n sufletul oamenilor.

Si dacă uneori, trecînd pe lânga mare auzi un cântec incredibil de frumos ce seamană cu cel al marii, nu te mai mira. Este precis Irina ce cânta împreună cu marea. O auzi?

Si dacă o auzi, hai, cântă şi tu cu ea… aşa-i că este minunat? Şi nu fii suparat de nu poţi imita sunetele mării… pentru că dacă iubesti marea, ea precis, precis va cânta în inima ta.

Această poveste poate fi ascultată pe CD-ul audio “Cutiuta cu Poveşti vol. 2“, în interpretarea actorilor: Florin Piersic, Daniela Nane şi Florin Piersic Junior, producător MediaPro Music.

7 Responses la “Fetiţa şi cântecul mării”

  1. Anisoara Pintilie spune:

    Ma fascineaza minunata dvs. poveste,mi-as dori sa pot sa scriu si eu povesti adevarate de viata care sa emotioneze pana la lacrimi pe cei ce le-ar citi sau auzi.Dumnezeu sa va binecuvinteze pentru bucuria ce o dati sufletelor noastre.

  2. nicoleta spune:

    Marea este doctorie pentru suflet. Intotdeauna ne alina si ne impaca, ne mangaie si ne intelege.

  3. dana spune:

    Ce minunat e sa poti sa auzi din nou in inima ta cintecul marii!

  4. Laura spune:

    Imi amintesc cand a aparut CD-ul “Cutiuta cu povesti vol 2″. Ce entuziasmata am fost ca am un nou CD cu povesti inedite. Atunci v-am descoperit, v-am urmarit aparitiile dela TV, radio presa scrisa… Zilele trecute ma gandeam ca parintii si educatorii au ce invata prin dvs. Cate puteti face impreuna! Sunteti un om nascut pt a darui povesti oamenilor. Cred ca acesta este “darul”dvs. Sper ca cei care va “descopera” sa “profite” de el. Acum, cat timpul nu trece!

  5. Mari spune:

    Fiica mea iubeste mult aceasta poveste. Multumesc.

  6. Lar spune:

    Am ascultat de pe NET povestea aceasta, in interpretarea Danielei Nane si a celor doi Florini Piersic, tata si fiu. Mi-a placut f mult, dar nu stian ca dvs sunteti creatoarea povestii. E super.

Lasă un răspuns