Povestea unui bob de grâu

bob_de_grau
“Bob de grâu şi prietenii săi” – Ilustratie de Andrei Chirea

Imaginaţi-vă un parc plin de verdeaţă şi un lac pe care se plimbau vaporaşe şi bărcuţe. Imaginaţi-vă aleile sale curate, proaspat măturate şi cu tineri ce se zbenguiau de colo colo, sub cerul de toamnă, incredibil de frumos.

O mămică alerga după copilul ei cam neastâmpărat. In fugă, punga care-i flutura în mâna se sparse uşor, lăsând să cadă din ea câteva boabe de grâu.

Cele 5-6 boabe aterizaseră cu viteză pe pămât, rostogolidu-se cu repeziciune spre lac. Şi fără să prindă de veste ce se întâmplă şi căzură în lac. Doar unul a rămas pe pamânt.

Acesta se dezmetici destul de greu…tocmai când auzi glasul unei furnicuţe: “ am să te duc mai târziu în muşuroil meu. Surorile mele vor mânca mai multe zile din tine”, şi i se citea satisfacţia pe chip.

Bobul de grâu clipi uimit… degeaba…realiză că este vorba despre el. Privi în jur şi se trezi singur. Nu cunoştea nimic…

“Hei, hei, fraţilor”, stiga cât îl ţinea gura.  Strigă înca o dată. .. dar nici un raspuns. La gândul că este singur intră în panică… “Nu se poate… nu se poate să fiu singur”… Auzise el destule poveşti despre lumea de afară, dar până atunci încă nu plecase nici unde în lume… se simţise atât de bine în sacul în care locuia împreună ca alte mii de boabe de grâu.

Îi plăceau atât de mult serile când boabele şuşoteau între ele şi putea asculta poveşti spuse de părinţi…De câte ori nu se visase şi el pâine caldă pe masă … de câte ori nu-şi imaginase stăpânii casei mâncând cu drag din pâinea la care contribuise şi el…şi parcă din acea dorintă i se trasese puterea de a merge mai departe.

Acum însă îl cuprinse disperarea. Adio vise…adio misiune. Şi-ar fi dorit să fugă dar unde…unde…şi lacrimi fierbinţi îi curgeau din ochii incredibili de frumoşi…

“Nu plânge, bob de grâu”, auzi o voce caldă lângă el.

“Cine eşti, cine eşti”… şopti cu speranţă bobul de grâu…

“Uite-mă aici… aici… puţin mai în spatele tău…sunt  firul de iarbă”…

Bobul de grâu întoarse capul şi văzu un fir de iarbă falnic care-i zâmbea şi-i făcea vesel cu mânuţa.

“Hai… nu fii trist. De-ai ştii ce minunat este aici în parc”.

“Dar nu cunosc pe nimeni”…

“În timp ai să cunoşti…Eu sunt lângă tine şi am să te protejez”…

Bobul de grâu oftă… Se întinse cât era de lung încercand să se adune. Deodată simţi cum se afundă…sări imediat în picioare…

“Ce s-a întâmplat ?”, întrebă firul de iarbă

“Cineva mă trage în jos”…

“Nu te speria,  este pamântul El îmbaţişează totul”…

“Dar ce are cu mine?!”

“Nu vreau decat sa te ajut să prinzi rădăcini”…auzi respiratia proaspătă şi atât de calmă a pământului…

Si pt prima dată de când căzuse în acel loc, bobul de grâu se simţi cu adevărat protejat… Dar visul său fusese altul…şi ce se va întâmpla cu el dacă va creşte acolo, un singur fir de grâu, singur şi amărât… străin între străini?.

“Nimeni nu te va forţa să faci ceva împotriva voinţei tale”, rosti din nou pământul şi bobul de grâu simţi că spune adevărul.

Vlăguit de atâtea informaţii, bobul de grâu adormi.

La un moment dat auzi în apropierea sa un ciripit. Brusc se trezi. Privi năuc deasupra sa si văzu un plisc coborând spre el, gata gata să-l înghită. Se mişcă rapid într-o parte şi scapă.

“Pleaca de aici! Eu nu sunt pentru tine!

Acum chiar îl pufni plânsul de-a binelea.

“Nu plânge… nu plânge…totul se rezolvă”, auzi vocea fermă a firului de iarbă.

“Cum să se rezolve când ai văzut şi tu prea bine: furnica mă vrea, pământul mă vrea…vrăbiuţa aia mă vrea… şi eu… eu ce mă fac ? Visul meu era cu totul altul… Cum, să mor fără să-mi împlinesc visul?

Dintr-o dată bobul de grâu deveni în ochii firului de iarbă o persoană importantă. “Auzi, are un ideal…şi este pornit să-l îndeplinească”…gândi firul de iarbă.  Şi el ştia prea bine că numai fiinţele educate au un ideal şi un crez…

Dintr-o dată îi veni o idée:

-       Ştii ceva… hai să te învelesc cu mine şi-n felul acesta nu te mai vede nici furnica, nici vrăbiuţa, nici pământul…Aşa vei putea să te gândeşti mai bine la ceea ce ai de făcut…Sper să ai timpul necesar să-ţi recunoşti priorităţile şi să-ţi cântăreşti cu chibzuinţă şansele…

Dintr-o dată încântat de vorbele firului de iarbă şi simţind că este adevărat ceea ce spunea, bobul de grâu clătină din cap în sens de aprobare.

Zis şi făcut: firul de iarbă se întinse, cuprinse ca într-o îmbrăţişare bobul de grâu, îl săltă uşor deasupra pământului şi se roti spiralat în jurul acestuia. Din orice loc ai fi privit , nu vedeai decât un fir de iarbă răsucit…

Bobul de grâu nu pierdu timpul. Se destine punându-şi în ordine gândurile:

“Dacă mă ia furnica, devin mâncare pentru câteva  zile, apoi dispar cu desăvârşire.

Dacă mă ia vrăbiuţa… mă înghite şi s-a dus cu mine de-fi-ni-tiv.

Dacă prind rădăcini, am şanse ca în câteva luni, din mine să apară un spic cu… boabe. Pot vorbi cu ei ca să-mi protejeze creşterea şi la timpul hotărât să le dăruiesc fiecăruia câte 10 boabe. Ei au de câştigat… Iar eu am şanse ca în felul acesta să-mi duc visul mai departe…  să-mi fac noi prieteni, să aflu alte lucruri, să pot povesti acestora despre neamul meu, despre dorinţele şi speranţele lor…În felul acesta pot face ca neamul meu să se prelungească şi pe aceste locuri”…

Îi povesti toate acestea firului de iarbă şi-i ceru părerea. Acesta era încântat.

“ Cât de înţelept este.. cât de înţelept… un câştig pentru noi. Sunt sigur că poţi să te sfătuieşti cu el în multe privinte””…îşi spuse pentru sine firul de iarbă.

Bobul de grâu se desprinse din haina protectoare şi strigă după furnică şi vrăbiuţă. Acestea sosiră imediat oarecum geloase una pe alta…de… era un sigur bob de grâu… cum îl vor putea împărţi?

Ascultară cu răbdare gândurile bobului de grâu. Vorbea cu însufletire, nu puteai să nu-i dai dreptate. Aşa că hotărâră ca împreună să aibă grijă de bobul de grâu.

“O lecţie a răbdării binevenită, gândi pământul care ascultase cu mare atenţie discuţiile acestora. Era fericit că va strânge o nouă viaţă în braţele sale…că aceasta va creşte şi va aduce bucurie şi altora… Nimeni nu trebuie să traiască degeaba…gândi pământul multumind bobului de grâu pentru alegerea făcută”…

Şi timpul a trecut cu repeziciune…Cât timp a crescut  spic de grâu, bobul a povestit furnicilor şi vrăbiuţelor şi firelor de iarbă şi pământului şi vântului şi cerului şi stelelor toate poveştile pe care le ştia…tot ce învăţase din străbuni… şi ştia atât de multe…

Vrăbiuţa se bucură pentru că  a avut răbdare şi nu s-a repezit să-l inghită, atunci când l-a văzut pentru prima dată. La fel şi furnica, dar cel mai bucuros era firul de iarbă că a avut  prezenţa de spirit să-l ia sub protecţia sa, că a ascultat de primul impuls şi, în felul acesta, să îmbogăţească acele meleaguri…

*

Răbdarea te poate duce departe. Când  bobul a devenit spic şi şi-a împrăştiat boabele, vrăbiuţa şi furnica şi-au primit boabele promise. Erau atât de fericite…se lăudau că au contribuit şi ele la creşterea acelor boabe…parcă făceau parte şi din rodul muncii lor şi chiar era adevărat. Boabele de grâu aveau acum o altă valoare…cea a muncii.

Firul de iarbă istorisea firelor tinere povestea protejării bobului de grâu. Îi învăţa să aibă răbdare şi să fie întotdeauna săritoare…protectoare…căci uite ce bine i-a prins lui! …

Pământul asculta şi se bucura… ÎI plăcea armonia instalată… gândurile de pace şi tonul sfătos al firului de iarbă… Doar nu l-a ingrijit degeaba…Simţea împlinirea în vine…

Bobul de grâu se simţea şi el împlinit…devenise spic de grâu…deja o personalitate. Reuşise să-şi ţină toate promisiunile şi se simţea frate de suflet cu tot ce-l înconjura. Nu-i mai era frică de nimic. Chiar dacă nu va fi pâine proaspata pe masă,poveştile neamului său aveau să dăinuiască peste timp. Şi undeva în adâncul fiinţei sale, simţea că a realizat un ideal mult mai înalt decât cel la care visase în copilarie….

În toate aceste luni învăţase şi el atâtea… Cunoascuse şi alte fiinţe, şi alte idei şi alte idealuri…Înţelesese că fiecare vietate…oricât de mică ar fi… are un rost…o misiune… şi bobul de grâu o simţea ca o realitate divină… Si avea perfectă dreptate!

Alături de ele străbătuse un drum al cunoaşterii de sine… se autoevaluase şi ştia că valoarea la care este acum se datorează poate în primul rând  răbdării şi înţelegerii lor…

Simţea că în locul în care acuma trăia însămânţase ceva şi din valorile neamului său…Aflase că valoarea nu are o formă anume… că poate fi oriunde, depinde de tine să lupti pentru ea, să convingi, să astepţi, să speri, să crezi… şi rezultatele nu vor întârzia să apară. Că întotdeauna există în jurul tău lucruri care merită a fi descoperite şi prin care merită să te înfrăţeşti…

Haideti copii să le descoperim şi noi, împreună!

Această poveste poate fi ascultată pe CD-ul audio “Cutiuta cu Poveşti vol. 2“, în interpretarea actorilor: Florin Piersic, Daniela Nane şi Florin Piersic Junior; producător MediaPro Music.

8 Responses la “Povestea unui bob de grâu”

  1. Silvia spune:

    Stimata Dna Geta Heimert, sunt “mediator lingvistco/cultural” in Italia asi dori mult sa povestesc aceasta poveste, in cadrul intilnirilor culturale , pe care le am in diverse scoli italiene, cu aceasta ocazie va cer permisiunea Dstra. Cu respect Silvia Suman

  2. Laura spune:

    Am citit ce a scris d-na din Italia. Stiu ca aveti povesti sila radio Spania. Dar vocea dvs nu poate fi inlocuita de nimeni… greu poate cineva sa exprime iubirea cuvintelor asa cum o faceti dv… daruiti binecuvantare ascultatorilor…le inaltati sufletele. Le duceti intr-adevar in “Lumea de Acasa”, asa cum v-am auzit vorbind. Sunteti un purtator de mesaje ale Lumii de Acasa. Daca fiecare am retrai aceasta stare a Lumii de Acasa, cat de multe s-ar schimba in bine in vietile noastre!

  3. marian diana spune:

    nu se poate mai scurt

  4. vali spune:

    Foarte frumoasa povestea.

  5. christyna spune:

    tare povestea !! :*

  6. anee spune:

    frumoasa poveste! :)

  7. anonim spune:

    ce frumos :* :D :O

  8. Eugenia spune:

    Minunat! Imi pare rau ca inca nu am nepoti ca sa le spun povesti minunate,asa cum o faceti dumneavoastra.Multumesc ca existati,pentru noi toti.Cu multa consideratie,

Lasă un răspuns