Norişor, copilul norilor

norisor

Norisor

Copii, aţi auzit de Norişor? Norisor, copilul norilor?

Nu ? Ei, nu-i nimic…am să vă povestesc eu despre el.

Norişor era cel mai mic copil al norilor. Cum al căror  nori? Uite, dacă ridici puţin capul ai să-i vezi acolo, în dreapta, deasupra dealurilor acelea înalte.

Şi Norişor al nostru privea zi de zi din înaltul cerului în curţile oamenilor. Fiind cel mai mic dintre nori, nu găsea tovaraşi de joacă şi se cam plictisea. Asa că, într-o zi s-a dus la tatal său şi i-a spus:

- Tată, te rog lasă-mă să mă plimb puţin deasupra curţilor oamenilor. Vreau să văd şi eu ce fac aceştia, cum trăiesc.

- Te-aş lăsa… dar singur, puiul meu…

-Tată, mă descurc, nu-ţi fă probleme, râse uşor  Norişor, simţind că tatăl ar putea fi de acord.

Norul cel mare ridică din sprâcene şi răspunse:

-Dar până spre seară te întorci, promiţi?

- Sigur că mă-ntorc, tată,  promise ferm puiul de nor. Tatăl ştia că-şi va ţine promisiunea…Acolo sus, în lumea norilor o vorbă rostită are valoare de lege.

Cum primi aprobarea, Norişor îşi umflă aripoarele , îşi creionă în minte direcţia şi porni în ceretare. Trecură doar câteva minute şi zări sub el satul.

-În sfârşit, şopti  Norişor. Şi pentru prima oare înţelesese cât de mult şi-a dorit să zboare peste case şi peste curţi, să atingă cu vârfurile degetelor crengile înalte, să coboare uşor şi să simtă cât de cât dulcele miros al florilor….Simţise mai de mult aroma lor adusă în înaltul cerului de către unchiul său, vântul., iar acum…da, da , acum….acum le vedea de aproapre…

-Ce viaţă frumoasă este aici, pe pamant, murmură fascinat Norişor…şi coborâ periculos de mult.

(Brusc) Ham-Ham!, Ham-Ham! Răsună din stânga sa. Se sperie şi era cât pe ce să se prăbuşească. Privi uimit fiinţa ce făcea încontinuu Ham+ Ham!

- Nu te speria,  veni o voce din spate. Este cătţlul meu,  Norocel. A venit sa te salute. Aşa face el când vede ceva nou

Din nou Ham Ham (vesel).

Prevăzător, Norişor se ridica uşor , rapid făcu un cerc şi înca unul +deasupra curţii. Vocea a fost prietenoasă, îşi spuse.

Copilul întinse palmele spre el.

-Un pui de om… un pui de om, se bucura  de-a binelea Norişor.

- Ce cauti aici, ai pierdut ceva? întrebă uimit copilul, nevenindu-i să creadă că stă de vorbă cu un nor.

- O, nu. Am venit să vă cunosc. De acolo, din înaltul cerului nu ştiam cât de frumoasă este viaţa.aici.

-Copilul şi-ar fi dorit să atingă norisorul alb si pufos. Norşor simţi dorinta sa. Îşi deschise aripioarele şi făcu prin aer două tumbe…aşa…ca să se prezinte pe toate părţile..

Copilul ridică palmele spre cer,  rugând parcă norul să i se apropie de palme.

Norişor se opri. Nu ştia cum să interpreteze gestul, dar simţi bucuria copilului…şi chemarea şi gingăşia sufetului acestuia. Şi în adâncul fiinţei sale, recunoscu în copil ceva din el însuşi. Îşi flutură de doua – trei ori aripile şi i  se aseză copilului între palme.

Pui de om şi pui de nor deveniră una…Două inimi curate se uniseră.. Şi cerul cunoscu pamântul iar pământul se redescoperi în cer.

Din acele clipe s-a născut o mare prietenie între cei doi. Copilul  l-a  condus pe Norişor prin gospodarie şi i-a prezentat toate animalele. Apoi i-a arătat gradina şi i-a povestit norului ce importantă este apa pentru pământ şi pentru animale.

Stând de vorbă, cei doi prieteni, nici nu au simtit cum s-a lăsat seara…dar crengile pomilor, unduindu-se în răsuflarea vântului, au vestit trecerea timpului.

Şi-au luat rapid la revedere, promiţându-şi unul altuia că se vor ajuta ori de cate ori celalat va avea nevoie.

Dragii mei, şi anii au trecut…puiul de om a crescut şi a ajuns la casa lui. Dar şi puiul de nor a ajuns stăpân peste înaltul cerului.  Cei doi au ramas într-adevar prieteni pentru ca de fiecare data cand era secetă, norul nostru venea în ajutorul pământului şi aducea ploaia atât de necesară.

Satele din jur au aflat despre prietenia dintre cei doi. Si de cate ori ploua prea tare de ieşeau rîurile dintre maluri, îl chemau repede pe omul nostru. Şi la rugămintea acestuia ploaia se oprea şi norii se împrăştiau.

Şi de fiecare dată, prietenul norilor le spunea oamenilor:

- Învăţaţi să fiţi prieteni cu natura. Dăruţi-i iubire şi ajutati-o de cîte ori are nevoie.  Ascultaţi-i inima. Ea bate pentru fiecare dintre voi. Natura înseamnă florile, şi animalele, şi pomii, şi apa şi cerul. Si dacă ridicaţi privirile spre înalt, veţi vedea acolo norii, prietenii nostri. De acolo, de sus ,ei ne simt inima. Ei  se întristeză  sau  se bucura pentru noi, ei  ne stiu gândurile şi ne citesc direct în suflet. Şi dacă văd că le suntem prieteni, ne vor ajuta de câte ori le vom cere ajutorul.

Şi omul nostru zâmbi….din înalt, Norisor, acum stăpanul norilor, îl saluta cu iubire. Prin cei doi, cerul  şi pamântul erau una.

Bucuria, respectul şi iubirea uneşte. Ele sunt cele care dau viaţă prieteniei. Şi timpul este nemuritor în faţa prieteniei. Face-ţi-vă prieteni. Prin ei viaţa vă va fi mult mai frumoasă.

4 Responses la “Norişor, copilul norilor”

  1. Nineta P. spune:

    Mâine o să le spun/citesc povestea elevilor mei. Multumesc pentru idee, conținut și mai ales pentru mesaj!
    Ar trebui să reînnodăm relația copil/Norișor, chiar și noi, oamenii mari(la stat).Poate…poate nu e prea târziu…

  2. cosmin spune:

    este foarte frumoasa povestea multumesc pentru aceasta poveste minunata!!!

  3. laura spune:

    Frumoasa poveste! Cate avem de invatat din ea! Cat timp nu este prea tarziu, sa reinodam legaturile cu natura, cu viata, cu Tatal Ceresc.

  4. Mari spune:

    Am auzit recent povestea…cate intelesuri are! Multumesc

Lasă un răspuns