Castelul de nisip

În curtea unei gradiniţe copiii se joacă. Unii se dau în leagăne, alţii pe topogan, iar Ionuţ şi Maria, construiesc.

Stând unul lângă altul, Ionuţ şi Maria au ridicat fiecare câte un mic castel. Al lui Ionuţ e mai mare şi mai frumos decât al Mariei, are mai multe turnuleţe si culmea, are şi o curte destul de generoasă. Al Mariei, ce sa va spun… statea ca-n orice clipă să se prăbuşească.

Maria compară dintr-o privire cele doua castele şi brusc, dintr-o pornire care parcă nu eeste a ei, izbi cu putere castelul lui Ionuţ. Jumatate din el se prăbuşeşte tragând în cădere şi turnuleţele la care Ionuţ muncise tare mult.

Uluit, Ionuţ priveşte mormanul de nisip şi nu-i vine să creadă ce s-a întâmplat. Dintr-o dată, înţelege totul şi lacrimi de durere îi inundă  privirea. Cu sufletul zdrobit, aleargă şi se ascunde după cel mai îndepărtat copac, ca să-i spună acestuia marea lui durere, pierderea castelului.

Maria savurează momentul şi îşi admira, mândră, castelul.rcastelul. Ce minunat pare al ei alături de grămada de nisip a lui Ionuţ. Ionuţ, fratele ei geamăn plânge, Maria îi aude suspinele care vin de departe. Dintr-odata, fetiţa a simţit gravitatea acţiunii sale. O doare sufletul pentru lacrimile fratelui ei.  Ionuţ e prietenul ei cel mai bun, cel mai loial, iar ea, tocmai ea a putut să-l rănească…

Cu ochii plini de căinţă, îl căuta cu privirea pe Ionuţ, dar acesta nu mai era de găsit  Lacrimi de remuscare i se înodau în barbă. Ar fi dorit să poată întoarce timpul înapoi, să fie la fel ca la-nceput,  iar lacrimile remuscarii şi a poverii ei i se păreau atât de fierbinţi…

Dintr-o dată şi-a dorit să poată reface totul…. să revină între ei pacea şi bucuria de la început.

“ Trebuie, trebuie să refac castelul lui Ionuţ”… îşi sopteşte printre lacrimi. Îşi doreşte asta din tot sufletul, aşa cum niciodată nu şi-a mai dorit ceva …îşi dorea cu toata forţa sufletului ei să refacă castelul fratelui ei, ca să-l audă din nou râzând …

Maria îngenunchează pe  nisip şi, cu mâini dintr-o dată foarte pricepute, purtate de dorinţa împăcării, a revenirii păcii intre ei, refăcu cu o viteza incredibilă totul, castelul şi curtea acestuia. Şi-i reuşise parcă mai frumos…

Tocmai îşi admira construcţia  când,  radicand ochii, o vede pe doamna educatoare .

- Ce castel minunat! Maria, cine l-a ridicat?

- Ionuţ, doamnă, răspunse cu sufletul plin de încântare Maria.

- E remarcabil! Câtă pricepere! Am să-l felicit, adaugă doamna educatoare.

- Ce bine-mi pare, bătu din palme fericită,  fetiţa. Este cel mai frumos castel de nisip pe care l-a făcut Ionuţ, rostise cu fermitate Maria. Si nu minţea, pentru că prin dorinţa ei de a repara greşala, surioara a ridicat din nisip un dar pentru fratele ei: castelul,  care era acum al lui Ionuţ.

O rază de soare cobora spre asfinţit. Atinse ca o mângâiere fruntea Mariei şi-n locul respectiv, cine ar fi avut ochi să vadă, ar fi zărit o mică, mică steluţă aurie. Era steaua conştientizării greşelii şi a îndreptării ei.

Nimic nu i se pare mai frumos Mariei acum. Ionuţ, care a stat în spatele ei, fără ca Maria să ştie, păşeşte către ea şi-i spune:

- Haide să facem un castel, împreună. Va fi mai frumos decât al meu sau al tău.

“ Ce frumos sună!, îşi spuse cu sufletul Maria. Împreună…şi nici un cuvânt nu părea mai frumos atunci pentru ea, împreună, repeta cuvântul fetiţa, ca să-i păstreze cât mai mult melodia în suflet. Ridică spre Ionuţ privirea plină de recunoştinţă. Se putea citi în ea o înţelepciune caldă şi duioasă. Da, da, îi cânta mai departe sufletul micuţei, împreună, mereu împreună.

Nu lăsaţi supărarea să întunece o prietenie. Găsiţi rezolvarea problemelor şi îndreptaţi situaţia. Pacea şi armonia sunt cele care fac prietenia trainică, iar valoarea unei prietenii se citeşte în timp, tocmai atunci când ai nevoie…

7 Responses la “Castelul de nisip”

  1. ileana spune:

    Frumoase vorbe…. multumesc! Mi-au adus multa bucurie….

  2. Maria spune:

    V-am vazut duminica in parcul Herastrau.
    m-au impresionat cum cei mici s-au asezat pe jos, ca sa asculte, chiar daca nimeni nu le-a cerut-o. Cu cata bucurie ati fost apaudata de parinti si bunici. Ce dar minunat aveti in a spune povesti. Pur si simplu mi-au dat lacrimile, si nu numai mie. Erau lacrimi care precedau un anume inteles. Noaptea m-am trezit de cateva ori gandindu-ma la mesajul povestii. Cate idei mi-au trecut prin suflet…ce bine mi-ati facut… am simtit ca m-am curatat, ca m-am trezit. apoi v-am gasit pe NET. Sper din tot sufletul sa va mai ascult. Sunteti un doctor de suflete. Cata nevoie avem de astfel de “doctori”.

  3. Simona spune:

    Emani atat de multa caldura, incat mi-ai umplut sufletul de bucurie si de dorinta de a fi mai buna.
    Mult succes si inspiratie in continuare.

  4. Karina spune:

    Mi-a placut mult povestea! Felicitari din inima!

  5. Laura spune:

    Ce bine este sa fii copil! Ai timp si bucuria de a invata mereu. Mi-a placut. De luat aminte ca mereu trebuie sa stii ca impacarea este un dar de mare pret. La cat mai multi cititori care sa-i indrume si pe cei mici la citit. Ma bucur ca existati.Va multumesc

  6. Mari spune:

    Lumea minunata a copilariei, a casei pline de copii inca imi canta in suflet. Multumesc pt amintirile pe care mi le-ati scos la iveala.

  7. Liliana spune:

    Glasul dvs.cristalin, iubirea pe care o presarati in fiecare cuvant imi dau sentimentul mirific regasiri cu lumea de Acasa.In lumea noastra, totul se schimba, insa un lucru ramane cert..veti fi mereu o persoana draga sufletului meu, dincolo de cuvinte, dincolo de timp. La multi ani!Un ocean de sanatate si toate florile lunii adunate in cel mai frumos buchet.

Lasă un răspuns